Posts Tagged ‘artificialite’

h1

Artificialitatea este o boala a sufletului

Martie 13, 2010

„Cand eram tanar si abia incepeam sa observ scena umana, un lucru care m-a surprins puternic a fost artificialitatea predicatorilor. Lumea in care traiau ei era, mi se parea mie, departe de realitate.

Eu nu am crescut intr-o familie crestina, prin urmare nu am fost familiarizat cu limbajul religios conventional. De aceea, cand se intampla sa aud o predica, ascultam cu o ureche netocita de obisnuinta. Cat de ciudat imi sunau predicatorii, cat de artificial tonul lor si cat de nenaturala comportarea lor!

Si ei erau oameni, fara nici o indoiala, dar le lipsea complet candoarea si franchetea pe care le vedeam in ceilalti oameni. Lipsea abordarea indrazneata, de la om la om. Ei parea a se teme de ceva, desi nu puteam spune de ce anume, caci cu siguranta persoanele supuse, rabdatoare, aproape indiferente care ii ascultau erau destul de inofensive. Oricum, nimeni nu acorda multa atentie celor spuse de ei.

Si totusi, ei vorbeau cu atata precautie, parca pe un ton de scuza, incat aveai impresia ca ar fi preferat sa taca din cand in cand pe cativa dintre ei, am inteles semnificatia proverbului francez (desi nu l-am auzit decat cativa ani mai tarziu): „Exista trei sexe: masculin, feminin si cel al predicatorilor”.

Ei bine, eu sunt intru totul de partea predicatorilor si nu ma astept ca ei sa fie desavarsiti, dar sunt, de asemenea, intru totul in favoarea sinceritatii. Nu pot sa cred ca cineva care vorbeste cu precautie poate sa vorbeasca eficient. Timiditatea ii va zadarnici eforturile, lipsindu-le de orice putere.

Este adevarat ca Biserica a avut de suferit din partea oamenilor agresivi, care mai degraba s-ar fi batut decat sa se roage, dar a suferit mai mult din cauza predicatorilor timizi, care preferau sa fie amabili decat sa actioneze drept. Acestia din urma au produs mai mult rau, chiar si numai pentru motivul ca sunt asa de multi. Totusi eu nu cred ca trebuie sa alegem intre cele doua categorii. Este intru totul posibil a avea si dragoste, si curaj in acelasi timp, a fi si sinceri, si loiali.” Vorbirea voastra sa fie intotdeauna cu har, dreasa cu sare”. Coloseni 4:6

Absenta sarii face ca multe din predicile noastre  sa fie insipide si plictisitoare. „Poate fi mancat fara sare ceea ce este insipid? Sau are vreun gust albusul de ou”?

Poate ca scolile noastre teologice gresesc aici. Ele se lupta sa formeze predicatori care sa fie totul pentru toti oamenii, dar intr-un sens la care Pavel nu s-a gandit niciodata. Vor cu orice pret ca studentii lor sa fie cultivati si fac asta extragand din acestia toata sarea si lasand numai o dulceata si o lumina care, unora dintre noi, nu ne pare deloc a fi nici dulceata, nici lumina. Tot ce este natural, autentic,original este indepartat cat se poate de mult. Orice sunet strident e eliminat din vorbire, orice exprimare colturoasa este data la o parte cu grija.

Tanarul este invatat sa gesticuleze cu gratie, sa zambeasca imperceptibil si sa para cat mai cult. Limbajul direct pe care oamenii il folosesc in mod natural cand vorbesc unii cu altii, este inlaturat, fiind inlocuit cu un jargon confuz, ambiguu si bombastic. Rezultatul final este artificialitate si ineficienta ( lipsa de autenticitate).

Dar sa revin la experienta mea: prin indurarea lui Dumnezeu, mi s-a oferit posibilitatea, mai tarziu, sa aud un evanghelist  care era cu adevarat om si care le-a facut ascultatorilor lui complimentul de a-i considera si pe ei oameni. El stia ce voia sa spuna si o spunea fara teama; iar oamenii intelegeau spusele si sau le acceptau, sau le respingeau. Slava Domnului, multi dintre ei le-au acceptat.

Orice om care se ridica sa vesteasca Cuvantul trebuie sa vorbeasca cu ceva din autoritatea cutezatoare a Cuvantului insusi. Biblia este cartea dragostei supreme, dar, in acelasi timp , ea spune lucrurilor pe nume, cu toata franchetea. Scriitorii ei nu sunt niciodata neciopliti sau neamabili, dar sunt, in mod constant  onesti si pe deplin deschisi. Tot ce scriu ei este marcat de un mare sentiment al urgentei.  Ei sunt profund preocupati de decizii morale. Pe ei ii intereseaza mult mai mult gloria lui Dumnezeu si binele oamenilor decat protocolul.

Cineva ar putea fi tentat sa ii ofere sfaturi tanarului predicator, pentru a-l impieica sa devina un simplu furnizor de platitudini religioase artificiale, dar o analiza mai atenta arata cat de inutil ar fi acest lucru. L-ar putea indemna sa-i studieze pe cei mai buni scriitori si vorbitori, sa isi dea silinta sa fie original, sa cerceteze cu atentie lucrurile inainte de a vorbi despre el, sa evite cliseele, sa foloseasca un limbaj natural; dar aceasta inseamna a nu fi realist. Artificialitatea religioasa nu este o chestiune tehnica, ci una profund umana si spirituala. Este o boala a sufletului care nu poate fi vindecata decat de Medicul sufletelor.

Pentru a scapa de capcana artificialitatii, este necesar ca omul sa aiba o experienta personala si profunda cu Dumnezeu. El trebuie sa-I fie total consacrat lui Christos si sa aiba ungerea puternica a Duhului Sfant. Mai mult, el trebuie sa fie eliberat de frica de om. Atentia lui trebuie sa se concentreze asupra lui Dumnezeu, si nu asupra omului. El trebuie sa lase ca in predicile lui sa apara si tot ce ii este lui scump. In fiecare predica a lui trebuie sa lase afara tot ceea ce ii este scump lui. Trebuie sa predice astfel , incat sa-si puna in primejdie viitorul, slujba, chiar si viata. Trebuie sa lase in seama lui Dumnezeu consecintele si sa vorbeasca precum unul care nu va mai avea mult de vorbit pana cand va fi chemat la judecata. Daca procedeaza astfel, oamenii vor sti ca aud un glas, si nu doar un simplu ecou.”