Posts Tagged ‘umilinta’

h1

Pericole care il pandesc pe predicator -2-

Martie 7, 2010

6.O alta cursa in care predicatorul e in primejdie de a cadea este aceea ca el sa faca ceea ce nu implica efort, sa ia lucrurile usor. Stiu cat de delicat este acest subiect, si desi s-ar putea ca ceea ce scriu sa nu-mi aduca prieteni, sper sa ii poata influenta pe oameni in directia cea buna. Este usor pentru un pastor sa se transforme intr-un trandav privilegiat, un parazit social cu palma deschisa si privirea plina de asteptari. El nu are nici un sef prin apropiere; nu i se cere deseori sa respecte un program regulat, asa incat isi poate fauri un mod confortabil de viata, care sa ii permita sa trandaveasca, sa piarda vremea, sa se joace, sa dormiteze si sa umble incoace si incolo dupa cum ii place. Si multi fac tocmai asta.

Pentru a evita acest pericol,slujitorul ar trebui sa-si autoimpuna o viata de munca la fel de intensa ca si cea a unui taran, a unui student silitor sau a unui om de stiinta. Nici un om nu are dreptul la un mod de viata mai putin aspru decat acela al lucratorilor care il sustin.Nici un predicator nu are dreptul de a muri de batranete, daca munca grea i-ar grabi sfarsitul.

Totusi,probabil ca ar trebui sa spun ca unii oameni ai lui Dumnezeu au invatat sa munceasca din greu prin Duhul Sfant si, in felul acesta, au scapat atat de trandavie, cat si de moartea prin epuizare, ajungand sa traiasca pana la adanci batraneti. Astfel de oameni au fost Moise si Samuel in vremurile stravechi sau John Wesley, Episcopul Asbury, A.B.Simpson si pastorul Philpott din vremuri mai aproape de noi. Acestia au realizat fapte marete fara sa-si pericliteze trupurile, dar nu oricine a putut sa gaseasca secretul lor. Charles Finney a spus pe sleau ca un om al lui Dumnezeu isi poate grabi sfarsitul purtand poverile unei biserici apostate; el l-a disculpat pe predicator si a aruncat vina asupra bisericii. Fie ca suntem de acord cu el sau nu, totusi el ramane un om ale carui convingeri nu trebuie tratate cu usuratate.

Apoi, rodnicia oricarui slujitor poate fi puternic afectata de unul din cele doua pacate opuse: prea mare flexibilitate sau prea mare rigiditate. Intre aceste doua stanci se afla un canal adanc, limpede, si ferice de omul care il gaseste.

A te supune dorintelor unei biserici nespirituale in chestiuni de morala sau doctrina este un rau foarte mare; a modifica predica pentru a placea unui diacon carnal este un pacat profund; dar a refuza sa cedezi in chestiuni marunte dezvaluie un duh complet strain de ceea ce descrie Iacov in al treilea capitol al epistolei sale:”Dar intelepciunea de sus este intai curata, apoi pasnica, blanda,usor de induplecat, plina de indurare si de fapte bune, nepartinitoare si neprefacuta”.(v.17).

Raul unei rigiditati prea mari a fost observat de Thomas a Kempis:” Este adevarat ca, din propria vointa, fiecare face ceea ce este in acord cu placerile lui si este atras mai mult inspre cei care gandesc la fel ca el….dar, daca Dumnezeu este in mijlocul nostru, trebuie,uneori, sa incetam, de dragul pacii, sa ne tinem de propria noastra parere. Cine este atat de intelept, incat sa stie totul? Prin urmare nu fi prea increzator in propriul tau mod de a gandi, ci fii dispus sa asculti si parerile celorlalti”.

Ar mai trebui mentionate inca doua pericole pentru omul lui Dumnezeu; si acestea sunt opuse. Unul este acela de a fi imbatat de succes, iar celalalt este de a fi descurajat de esec.

Se poate ca cititorul va considera neinsemnate aceste lucruri, dar istoria slujirii crestine nu confirma o asemenea concluzie. Ele sunt extraordinar de periculoase si trebuie privite cu multa atentie. Unceicii s-au intors la Cristos plini de un entuziasm debordant si au spus: ” Doamne, chiar si demonii ni se supun in Numele Tau”.( Luca 10:17) si El le-a adus repede aminte de o alta fiinta care ingaduise ca succesul sa i se urce la cap. „Am vazut pe Satan cazand ca un fulger din cer” a spus El . „Totusi nu va bucurati de aceasta, ca duhurile vi se supun: ci bucurati-va ca numele voastre sunt scrise in ceruri”( Luca 10:17,18,20).

Nu e nevoie sa intram in detalii in legatura cu cel de-al doilea dintre aceste doua pericole gemene. Orice slujitor al Evangheliei stie ce greu este sa ramai spiritual atunci cand lucrarea pare neroditoare. Si totusi, i se cere sa se bucure in Domnul la fel de mult cand are un an rau, ca si atunci cand experimenteaza un mare succes.

Scopul meu nu este de a acuza sau de a subestima pe cineva, ci de a arata pericolele. Noi suntem cu totii obiecte ale urii rautacioase ale diavolului si suntem in siguranta numai in masura in care suntem gata sa ne umilim si sa acceptam ajutor unii de la altii, poate chiar de la unul care este la fel de slab si care se afla zilnic in pericol ca autor al acestor randuri.

Anunțuri
h1

8 lucruri după care tânjesc într-o Biserica

Februarie 26, 2010

8

Mi-este teamă de noul val de religie care a venit. A început în Statele Unite şi acum se răspândeşte. Este un fel de ezoterism al sufletului şi al minţii însoţit de fenomene ciudate. Mi-e teamă de orice nu necesită de curăţie de inimă şi neprihănire a conduitei în viaţa din partea individului.
Tânjesc de asemenea ca, prin îndurările blânde ale lui Cristos, să existe printre noi urmatoarele lucruri:
1. O simplitate frumoasă. Întotdeauna sunt precaut faţă de artificialitate şi complexitatea religiei. Aş vrea să văd simplitate. Domnul nostru Isus a fost unul dintre cei mai simpli oameni care a trait vreodată. Pur şi simplu, nu-L puteai implica în nimic formal. El a spus ce avea de spus la fel de frumos şi de natural precum cântă o pasăre dimineaţa în copac. Aceasta este ceea ce aş vrea să văd restaurat în biserici. Opusul acesteia este artificialitatea si complexitatea.

2. O dragoste creştinească radiantă. Îmi doresc să văd o restaurare a dragostei creştineşti care să radieze în aşa fel încât să fie imposibil să găseşti pe cineva care să vorbească cu asprime sau fără milă despre cineva sau cuiva. Aceasta necesită multa chibzuinţa şi multa rugaciune necontenită. Diavolul ar intra în convulsii. Ar fi atât de supărat şi aşa de dezamagit că ar sta îmbufnat ani în şir în iadul creat chiar de el. În această ultimă perioadă de moarte a dispensaţiunii
creştine ar trebui să existe un grup de creştini care să aibă dragoste radiantă, nişte oameni atât de iubitori încât să nu-i poţi face să vorbească nedrept şi fără milă.

3. Un sentiment de reverenţa plină de umilinţă. Sunt dezamăgit de faptul că venim la biserică fără sentimentul prezenţei lui Dumnezeu şi fără sentimentul reverenţei pline de umilinţa. Există religii false, secte religioase stranii şi secte ale creştinismului care cred că Îl ţin pe Dumnezeu într-o cutie şi atunci când se apropie de cutia aceea, simt o reverenţă plină de teamă şi de uimire. Binenţeles că tu şi eu vrem să fim izbaviţi de un asemenea păgânism sau de o asemenea sectă falsă. Dar am vrea de asemenea să vedem un grup de oameni care să fie ferm convins că Dumnezeu este cu ei – nu într-o cutie sau într-un biscuit, ci în mijlocul lor – să ştie că Isus Cristos este cu adevarat printre ei şi să aibă sentimentul reverenţei pline de umilintă atunci când se aduna împreună!.

4. O adiere a informalitaţii pline de bucurie. Marele predicator englez care a fost păstor timp de mulţi ani la capela Westminster din Londra – G. Chambal Morgan – şi-a lăsat biserica şi s-a dus în Ţara Galilor unde trezirea era în desfaşurare sub Evan Roberts la începutul secolului. A stat în acea ţară o vreme şi a absorbit slava ce ieşea de acolo. Am citit predica care a tinut-o congregatiei lui dupa aceea; a fost cea mai mustrătoare predică pe care a ţinut-o el vreodată.
Le-a spus:,,Cântările voastre sunt lipsite de bucurie, comportarea şi vorbirea sunt lipsite de bucurie şi nu aveţi acel avânt şi acea bucurie pe care am văzut-o în Ţara Galilor.”I-a sfătuit că au nevoie să ajungă într-un punct în care să-I cuprindă acea adiere a informalitaţii pline de bucurie.

5. Un loc în care fiecare să-i socotească pe ceilalţi mai buni decât pe ei însişi.
Ca urmare a acestui lucru, toţi ar trebui să dorească să slujească şi nimeni să nu caute să obţina o poziţie anume. Nimic nu e mai dureros de amuzant ca ambiţia în biserica lui Cristos. E ca şi cum un om, care ajunge într-o barcă de salvare datorită faptului că a fost salvat de la moarte în adâncurile oceanului, începe să se ambiţioneze pentru a deveni căpitanul micii bărcii în drumul acesteia de a-i salva pe cei ce sunt în ea. E ca şi cum un om ar vrea să pătrundă într-o zonă distrusă, lovită de cutremur în care oamenii mor, iar el se luptă pentru o poziţie înaltă acolo.

6. O sinceritate de copil. Iubesc copii datorită sinceritaţii lor incredibil de frumoase. Se uită la tine şi iţi spun cele mai simple lucruri posibile. Dacă ar fi puţin mai mari, ar roşii până în vârful urechilor, însă ei sunt absolute de neprefăcuţi. Îmi place să vorbesc cu ei, îmi place să vină la mine şi să stăm de vorbă, pentru ca înainte să plece întotdeauna îmi spun anumite lucruri. Dacă nu vrei să se afle ceva, nu spune celor micuţi, deoarece ei spun absolut orice. Nu au nimic de ascuns. Cred că, cu limitele cuvenite vârstei noastre adulte, ar trebui ca, din punct de vedere spiritual, să fim atât de neprefăcuţi încât să nu fie loc pentru duplicitate sau pentru nesinceritate.

7. O prezenţa a lui Cristos care să fie un miros placut de smirnă şi aloe. Când te obişnuieşti cu mirosul hainei Lui, nu mai vrei nimic mai puţin. Dacă nu ai mirosit niciodată smirnă sau aloea din plantele de fildeş putem să ne continuăm viaţa şi să nu tânjim după aşa ceva. Dar o singură adiere frumoasă a miresmei hainei Lui şi nu vom mai fi vreodata multumiţi cu ceva mai puţin!

8. Răspunsuri la rugăciuni.Minunile n-ar trebui să fie rar întâlnite. Nu sunt un predicator al miracolelor. Am fost în biserici în care se anunţau întâlniri în care urma să se înfăptuiască miracole. Dacă arunci o privire într-un ziar de sâmbătă, vei vedea din când în când pe cineva care ajunge în oraşul tău şi face următorul anunţ:,,Veniţi să vedeţi minuni\”.De acest fel de minuni nu-mi pasă.
Nu poţi să obţii un miracol aşa cum obţii o reacţie chimica. Nu poţi să obţii un miracol, aşa cum obţii cine ştie ce act de magie făcut de un magician pe scenă. Dumnezeu nu se vinde în mâinile magicienilor religioşi. Eu nu cred în acest fel de miracole. Cred în miracolele pe care Dumnezeu le dă oamenilor Lui care traiesc atât de aproape de El, încât răspunsurile la rugăciuni sunt obişnuite, iar minunile nu le sunt nefamiliale.
Johm Wesley nu şi-a permis niciodată să predice despre minuni, dar minuni care au urmat lucrarea lui John Wesley au fost de necrezut.Odată, trebuia să-şi împlinească o obligaţie, dar calul a început deodată să şchiopăteze şi nu a mai putut merge. Wesley s-a dat jos, a îngenunchiat lângă cal şi s-a rugat pentru vindecarea lui.A poi s-a urcat din nou şi a început să călăorească înspre locul în care trebuia să ajungă, fără ca animalul să mai şchiopăteze. Wesley nu a făcut reclamă acestei minuni şi nu a spus:\”O să ridicăm un cort mare şi o să facem miracolul cunoscut.” Dumnezeu pur şi simplu făcea aceste minuni pentru el.

Deşi Charles Spurgeon nu a predicat vindecarea, totuşi, în Londra s-au vindecat mai mulţi oameni ca răspuns la rugăciunile sale, decât a vindecat vreodată un doctor acolo. Despre acest fel de minuni vorbesc.

Asa ar trebui sa fie Biserica…